Pregătirea fetiței pentru apariția primei menstruații.
Când și cum discuți cu copilul despre menstruație.
Pregătirea fetiței pentru apariția primei menstruații se va reflecta în comportamentul ei ulterior. Prima menstruație se numește Menarhă și semnifică debutul ciclului menstrual. Menarha poate fi o etapă foarte stresantă pentru fete. O consiliere sau discuție calmă va face diferența intre o percepție sănătoasa asupra propriului corp și o imagine negativa legata de menstruație și procesele fiziologice normale ce au loc în organismul său.
Deoarece pubertatea este caracterizată de multe schimbări și sentimente contradictorii, menarha poate aduce confuzie, sentimente de teamă și neliniște. Toate acestea pot fi evitate printr-o informare corecta. Explicarea proceselor ce au loc in organsim contribuie la pregătirea fetiței pentru momentul apariției primei menstruații .
Printr-o pregătire anterioara apariției primei menstruației, copilul nu este surprins de modificările apărute. Indiferent când apare, va ști ce să facă la prima menstruație, v-a fi pregătita și mai puțin stresata.
Menarha este un eveniment important in dezvoltarea fiecărei fete. Prima menstra reprezintă semnul dezvoltării și a transformării din copil in femeie. Aparitia menarhei, semnifica faptul ca indiferent de varsta, in cazul contactului sexual, este posibila instalarea unei sarcini. O sarcina poate sa apara si in cazul contactului sexual in luna anterioara debutului menarhei.
Când, de către cine și cum trebuie abordat subiectul primei menstruații.
Când? Bineînțeles ca este recomandabil sa fie înainte de debutul menstruației.
In general, menarha apare după ce apar semnele pubertatii. Pprimul semn fiind dezvoltarea sânilor si apoi apariţia părului pubian şi a părului axilar.
Astfel se poate estima instalarea menarhei la aproximativ doi ani de la remarcarea cresterii sanilor şi la 4-6 luni după aparitia pilozitatii specifice (parului axilar si pubian). Aceste etape in dezvoltarea copilului, sunt un punct bun de initiere a discutiilor referitoare la schimbarile ce apar. Apoi se explica ce alte schimbari urmează, introducând si noțiunile de baza despre menstră.
Vârsta la care apare menarha.
De obicei, menarha apare in jurul varstei de 12 ani.
In ultimii ani, menstruatia a inceput sa debuteze la varste tot mai fragede. Poate debuta si la varsta de 9 ani, în special în țările mai puternic industrializate.
Vârsta la care apare menarha este influențată de o serie de factori: factorii genetici, factorii de mediu, alimentatia, activitatea fizică.
Abateri.
Se considera că o menstruație ce apare înainte de noua ani, este menarha prematura sau precoce. Atat pubertatea timpurie, cat si menarha timpurie, ar putea fi un semn al unor probleme de sanatate.
Semnele pubertatii precoce sunt aceleași ca si ale pubertatii normale, difera perioada de timp cand acestea apar. Daca menstruatia nu apare pana la varsta de 16-17 ani, se considera a fi vorba de o menarhă întârziată.
In prezent informaţiile privitoare la menstruaţie sunt mult mai accesibile. Fetita poate sa obtina informatii din diferite surse e important sa fie calauzita printre aceste informatii.
CINE?
Părinţii au responsabilitatea sa verifice cat de pregatita este fiica lor pentru aceasta etapa importanta, menarha. Deoarece si in cazul in care ea are informaţii corecte privitoare la menstruaţie, igiena intima si modificarile aparute, este posibil sa ramana intrebari fara raspunsuri. Este posibil sa simtă nevoia exprimarii unor nelinisti, emoții şi sentimente.
Multe adolescente discuta intre ele, insa exista si situatii in care nu gasesc sprijinul afectiv și atunci mamei ii revine rolul sa se asigure, ca fiica ei este pregatita corect si informational si afectiv.
Mamele vorbesc cu fiicele.
In societatea noastra, de regulă mamele vorbesc cu fiica lor despre menstruaţie si frecvent nu stiu cand si cum sa discute despre acest subiect. Cea mai simpla abordare este sa afle daca fiica stie ceva despre acest subiect. Să se discute despre ce înseamnă transformarea ei în domnișoară și maturizarea ei.
În cazul taților singuri, este recomandabil să se informeze cu lucrurile esentiale privitoare la schimbările fizice şi emoţionale prin care trece fiica lor. În acest fel vor putea sa înțeleagă si sa le fie alaturi prin sfaturi directe sau doar o sustinere afectiva.
Pentru a obţine sfaturi practice şi ajutorul necesar puteti apela la o consiliere specializata. Consiliere online.
CUM?
Abordarea subiectului “ menarha” si orice discuţie despre menstruatie si intimitatea fetei e bine sa fie intr-un cadru intim. Deoarece exista o jenă să se vorbească despre asta, este esential momentul si atmosfera de siguranta. E posibil ca datorita jenei, prima discuţie sa fie scurta sau sa nu fie cu participarea activa a copilului.
E posibil sa fiti intrebati direct, in cazul cand au auzit discutii despre acest subiect la scoala sau din alte surse. Poate sa intrebe despre produsele specifice gasite in baie sau remarcate la cumparaturi.
Deoarece varsta la care apare menarha variaza, poate fi la 8 sau la 18 ani, este important sa se inceapa discutiile in momentul cand apar primele semne fizice ale pubertatii.
Cand se observa primele schimbari fizice, precum dezvoltrea sanilor si parul pubian este evident ca modificarile hormonale isi urmeaza cursul natural. Fiziologic se pregateste de instalarea ciclului menstrual, chiar daca momentul declanşării menstruaţiei este influenţat de numeroşi factori genetici, economici, alimentari, ocupationali. Prezenta semnelor fizice anunță acest proces, in plus la majoritatea fetelor se observă si creşterea în înălţime brusca, iar unele şi în greutate.
Pregătirea fetiței pentru apariția primei menstruații. Recomandare pentru inceperea discutiei.
Recomandarea este sa se poarte discutii treptate, in functie de pregatirea copilului, educatia menstruala se face in mai multe etape, nu-i suficenta o singura discutie pe aceasta tema.
Cel mai corect ar fi sa se inceapa cu informaţii simple, adaptate varstei si capacitatii de intelegere. Daca remarcati cresterea sanilor puteti initia o discutie despre asta. Explicați de ce apar modificările sânilor si apoi ce urmeaza sa se intample. Daca ati intiat discutia despre menstra: cum este sangerarea menstruala, durata şi cantitatea de sânge pierdut, frecvenţa menstrelor, ce poate sa simta odata cu sangerarea. Cand apare menstra explicati cu calm ce ce trebuie sa faca si despre igiena din aceasta perioada.
Discuția trebuie adaptată.
In funcție de interesul si participarea fetei discutia trebuie adaptata. Prea multe informatii in acelasi timp pot sa nu fie intelese.
Copila invata in timp ce creste, poate sa revina asupra unor aspecte, e bine sa repetati si sa clarificati intrebarile aparute.
Daca fiica este pregatita, puteti discuta si despre procesele asociate cu menstruaţia, si despre sentimentele ce apar in perioada aceasta.
Ce faci dacă…
In cazul in care nu participa la discuție, puteți sa le oferiti surse sigure despre pregătirea fetiței pentru apariția primei menstruații. In acest fel pot să citească singure si sa oferiți susținere doar dacă o solicită.
E de mentionat, ca exista situatii cand copila isi manifesta dezinteresul fata de acest subiect. Poate să evite sa discute despre aceasta sau afirma ca știe totul despre acest subiect. Mai frecvent aceasta se întâmplă la fetitele de după 10 ani, care au reusit sa auda cate ceva despre menstruatie si se considera pregătite.
Bineînțeles ca si in aceste situatii e necesar sa gasiti solutii pentru a discuta cu ea acest subiect. Există riscul sa-si faca idei preconcepute si eronate. E important sa perseverati cu responsabilitate si afectiune, sa-i oferiti informatiile adecvate si sa va asigurati ca ceea ce cunoaste este corect.
Se recomandă continuarea discuțiilor sau revenirea asupra anumitor aspecte.
Discutiile e bine sa fie continuate chiar şi după apariţia primei menstruaţii. Pot sa apară anumite aspecte ce necesită a fi clarificate sau chiar consultatii de specialitate.
Se poate trece chiar la discutii despre FIZIOLOGIA CICLULUI MENSTRUAL.
Indiferent cat interes manifesta fiica, cu rabdare veti reusi. Cu timpul va pretui efortul si sprijinul acordat.
Informațiile esențiale pe care trebuie sa le spui despre menstră și ciclul menstrual atunci când inițiezi pregătirea fetiței pentru apariția primei menstruații.
》menstruația poate începe atunci când ea nu este acasă, de aceea trebuie să fie pregătită cu absorbante;
》după menarha ( prima menstră) ciclul menstrual poate fi neregulat ( dacă nu sunt alte simptome e ceva normal);
》fiecare fetiță sau femeie e diferita;
》menstra poate dura de la 2 până la 7-8 zile;
》ciclul menstrual poate sa dureze de la 21 – 45 zile;
》menstruația poate fi precedată sau însoțită de anumite simptome, precum disconfort sau chiar durere în regiunea abdomenului inferior;
》menstruația este un eveniment normal pentru fetiță și femeie;
》nimeni nu știe că ea are menstră, pentru că nu se vede dacă folosește produse de igienă și îmbrăcăminte adecvată;
》perioada menstruației necesită o igienă atentă;
》este important să fie convinsă, că ceea ce se întâmplă cu corpul ei este absolut normal;
》primele menstre e recomandat sa fie discutate cu mama, să se asigure că sunt in limite normale;
》ulterior să învețe cum sa-și calculeze ciclul menstrual și sa-și noteze astfel nu v-a fi luata prin surprindere;
》să fie atenta la cum este menstra, dacă apar schimbări sa-și anunțe mama;
》să fie informată de posibilitatea instalării sarcinii dacă își începe viața sexuală.
Aveți alte întrebări? Scrieți în comentarii!✍